Femeia care iubește nu-i decât lumină iara barbatul este oglinda in care straluceste lumina,unul fara altul nu pot(ultima parte a frazei de la mine cetire)
Femei frumoase. Într-atât de frumoase încât uită de propria esență…
O femeie interesează prin metehnele și virtuțile ei. Când începi s-o cunoști, uneori te dezgustă. Asta și din cauza faptului că te invită să o admiri sau s-o interpretezi după cum vrea ea. Spre exemplu, o femeie care-și schițează alte trăsături decât cele suave, nu o poți privi decât într-un mod trivial, indecent. Dacă își oferă pe tavă manifestările ei mlădioase amestecate cu cele grave, intangibile, devine un mister.
Femeia este un cumul de instincte. Asta explică și de ce, la ea, dragostea e atât de absolută. Erosul o plasează mereu în celălalt, în închipuirea și-n dorințele lui. Nimic nu-i al ei. Femeia poate iubi până la anihilare, e chiar capabilă să te smulgă din tine și să te seducă doar ca sa te tulbure, nu cu prezența ei, ci cu prezența ta. Printre altele, femeia nu iartă două lucruri: faptul că e instigată apoi e ignorată.
Până aici e totul logic. Nu și moral – e pasional, trecător și incomod. Și zic incomod pentru că nu confortabil să trăiești cu sentimentul că ai putea fi jefuit și golit de propriile sentimente, într-un mod atât de “tandru”.
Bucureștiul e plin de femei frumoase. Într-atât de frumoase încât uită de propria esență. Uită să-și păstreze și să-și conserve farmecul ce, în cele din urmă, nu are de-a face cu ochii, deși pornește din priviri. Uită că sufletul e un continuu depozit de fiori, revelații, nădăjduiri și gingășii. Că valoarea și însemnătatea n-o dau experiența, ci integritatea, fermitatea și apartenența. Uită că Dumnezeu a împrăștiat peste tot în ființa lor hotărârea de a rămâne o fascinație, un miracol, nu promisiunea unei descoperiri imediate.
Lăsând la o parte chestiunile sufletești, într-o femeie onestă nu zace cultura promiscuității (care capătă un aer glamour în ochii societății). Revoluția sălbatică a emancipării și a exprimării de sine reușește să altereze complet reperele morale și să intoxice gândurile neviciate. Și atunci, dacă acceptăm luxul unei asfixieri în vogă, nu-i de mirare că devenim doar mărimi variabile de instincte. În fond, schimbarea depinde în cea mai mare parte de femeie pentru că doar ea devine viața din ea, adică mamă, exemplu și apoi cea mai remarcabilă amintire.
Femeia care iubește adevărat nu-i decât lumină.
http://webcultura.ro/femeia-care-iubeste-nu-i-decat-lumina/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+WebCulturaro+%28webcultura.ro%29
O femeie interesează prin metehnele și virtuțile ei. Când începi s-o cunoști, uneori te dezgustă. Asta și din cauza faptului că te invită să o admiri sau s-o interpretezi după cum vrea ea. Spre exemplu, o femeie care-și schițează alte trăsături decât cele suave, nu o poți privi decât într-un mod trivial, indecent. Dacă își oferă pe tavă manifestările ei mlădioase amestecate cu cele grave, intangibile, devine un mister.
Femeia este un cumul de instincte. Asta explică și de ce, la ea, dragostea e atât de absolută. Erosul o plasează mereu în celălalt, în închipuirea și-n dorințele lui. Nimic nu-i al ei. Femeia poate iubi până la anihilare, e chiar capabilă să te smulgă din tine și să te seducă doar ca sa te tulbure, nu cu prezența ei, ci cu prezența ta. Printre altele, femeia nu iartă două lucruri: faptul că e instigată apoi e ignorată.
Până aici e totul logic. Nu și moral – e pasional, trecător și incomod. Și zic incomod pentru că nu confortabil să trăiești cu sentimentul că ai putea fi jefuit și golit de propriile sentimente, într-un mod atât de “tandru”.
Bucureștiul e plin de femei frumoase. Într-atât de frumoase încât uită de propria esență. Uită să-și păstreze și să-și conserve farmecul ce, în cele din urmă, nu are de-a face cu ochii, deși pornește din priviri. Uită că sufletul e un continuu depozit de fiori, revelații, nădăjduiri și gingășii. Că valoarea și însemnătatea n-o dau experiența, ci integritatea, fermitatea și apartenența. Uită că Dumnezeu a împrăștiat peste tot în ființa lor hotărârea de a rămâne o fascinație, un miracol, nu promisiunea unei descoperiri imediate.
Lăsând la o parte chestiunile sufletești, într-o femeie onestă nu zace cultura promiscuității (care capătă un aer glamour în ochii societății). Revoluția sălbatică a emancipării și a exprimării de sine reușește să altereze complet reperele morale și să intoxice gândurile neviciate. Și atunci, dacă acceptăm luxul unei asfixieri în vogă, nu-i de mirare că devenim doar mărimi variabile de instincte. În fond, schimbarea depinde în cea mai mare parte de femeie pentru că doar ea devine viața din ea, adică mamă, exemplu și apoi cea mai remarcabilă amintire.
Femeia care iubește adevărat nu-i decât lumină.
http://webcultura.ro/femeia-care-iubeste-nu-i-decat-lumina/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+WebCulturaro+%28webcultura.ro%29
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu