“Inima are taine pe care nicio rațiune nu le poate pătrunde”

“La ce ar folosi să trăiești, dacă n-ai simți puternic. Nu-i invidiez pe oamenii care au inima acoperită cu o carapace de broască țestoasă sau cu o piele de hipopotam. Fericiți sunt numai aceia care suferă de pe urma senzațiilor lor, care le primesc ca pe niște șocuri și le gustă ca pe niște bunătăți. Pentru că trebuie să ne trecem prin minte toate emoțiile, fericite sau triste, să ne saturăm cu ele, să ne îmbătăm până la cea mai ascuțită bucurie și până la disperarea cea mai dureroasă.

Am fost făcuți să trăim mai mult cu trupul decât cu sufletul; dar tot gândind, s-a creat o disproporție între inteligența noastră dezvoltată și condițiile mereu aceleași ale vieții noastre.

Atunci când iubești nu există nimic mai frumos decât să dai, să dai mereu, tot, tot, viața, gândurile, trupul, tot ce ai, să simți că dai și să fii gata să riști totul pentru a da și mai mult.

Te iubesc atât încât îmi doresc să sufăr pentru tine, încât am ajuns să-mi iubesc temerile, chinurile geloziei, durerea pe care-o trăiesc când nu te mai simt lângă mine.

Atunci când iubești o femeie nu poți suporta, fără teamă, chiar și faptul că ea se gândește la altcineva cu o urmă de interes. Simţi atunci nevoia imperioasă de a fi singur pe lume, în faţa ochilor ei. Dorești ca ea să nu vadă, să nu cunoască, să nu aprecieze pe nimeni altul. De îndată ce ea pare pe punctul de a se întoarce pentru a aprecia sau recunoaște pe cineva, te arunci în calea privirii ei și dacă n-o poți abate sau absorbi în întregime, suferi până-n adâncul sufletului.

Marea problemă a existenței noastre vine din faptul că suntem pentru totdeauna singuri și toate eforturile, toate actele noastre nu ilustrează decât tendința de a fugi de această singurătate.

Două făpturi nu se pătrund niciodată până în suflet, până în adâncul gândurilor, merg alături una de alta, îmbrățișate uneori, dar niciodată contopite, ființa morală a fiecăruia dintre noi rămâne veșnic singură în viață.

Inima are taine pe care nicio rațiune nu le poate pătrunde.”

Guy de Maupassant
(5 august 1850 – 6 iulie 1893)

 P.S.

Am zis mereu ca pentru o iubire adevarata niciodata nu vei fi nevoit sa lupti...iubirea nu-i un razboi! Ar trebui sa te completeze! Sa-ti arunce orgoliul departe si nu sa ti-l alimenteze.
Sa iti pastrezi personalitatea ta, sa aveti discutii contradictorii, sa se gandeasca mereu ca daca te pierde, ii va fi greu sa te inlocuiasca; sa iti ridici standardul spiritual.

Sper să avem cu toţii curajul de a alege, atunci când ceea ce facem ne provoacă rău, ne aduce tristeţe şi neîmpăcare. Pentru că întotdeauna avem de ales.

P.S. Femeia adevarata e femeia pe care vrei sa o stringi de mana,femeia langa care vrei sa si dormi,nu doar sa te culci,este femeia cu care diminetile friguroase ti se par mai calde. 

https://www.youtube.com/watch?v=tQb4eWCAq8c